Junior Achievement (JA) România implementează începând de anul acesta un nou proiect educațional, Economic Opportunities for All (Oportunități economice pentru toți), care se va derula în Grecia, Olanda, Spania și România, cu susținerea NN Group și implicarea JA Europe în calitate de expert coordonator.

La nivel global, inegalitatea s-a accentuat în ultimii ani și se așteaptă să crească și mai mult din cauza consecințelor generate de pandemie. De aceea, este cu atât mai importantă pregătirea și investiția în generațiile viitoare, prin contribuția la reducerea decalajelor și facilitarea accesului la oportunități educaționale egale, la tehnologie, prin activități practice, dar și de angajare pentru toți tinerii.

JA va avea posibilitatea să extindă programele existente și să elaboreze și alte programe educaţionale experimentale pentru tinerii fără resurse, creând ecosisteme locale durabile, care să favorizeze creșterea economică. Astfel, tinerii cu resurse sau posibilități limitate vor fi sprijiniți în tranziția de la educație la angajare și/sau antreprenoriat, contribuind la construirea unei societăți mai echitabile și eliminând treptat neconcordanțele dintre sistemele educaționale și competențele solicitate de angajatori pe piața muncii.

Pe parcursul anului 2021, parteneriatul dintre JA și NN se va concentra pe definirea și testarea unui model eficient în țările participante, iar în funcție de efecte și rezultate, acesta va putea fi implementat de organizațiile Junior Achievement din toată Europa.

„Cu toții ne dorim o societate funcțională, iar implicarea fiecăruia dintre noi poate transforma această dorinţă colectivă în realitate. Pentru proiecte care au ca miză un start mai bun în viaţă pentru tinerii din medii defavorizate, un moment foarte bun e chiar acum; nu e niciodată prea devreme sau prea târziu să punem umărul ca să asigurăm oportunități educaționale și profesionale pentru toți tinerii, indiferent de comunitatea din care fac parte. Ei sunt profesioniștii de mâine care vor duce mai departe misiunea acestei societăţi pe care toţi ne-o dorim mai bună: profesorul care se va dedica formării noilor generaţii, antreprenorul din domeniul producției locale, expertul în fiscalitate dintr-o companie sau medicul care va salva vieţi”, spune Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Marketing & Operations Officer la NN România.

Proiectul include în etapa pilot și o componentă de cercetare și analiză a stadiului actual legată de context, cu focus pe problemele cu care se confruntă tinerii din medii dezavantajate privind accesul la educație și joburi. Totodată, prevede și organizarea până la finalul anului 2022 a unor workshop-uri care să contribuie la identificarea de soluții relevante și viabile la aceste probleme și care sunt în legătură cu oportunitățile educaționale și economice existente și viitoare, a unui plan concret de implementare și a unor conținuturi de învățare care să folosească inteligent tehnologia.

Această nouă colaborare cu NN Group se bazează pe activitățile pe care Junior Achievement le derulează cu NN din anul 2015 și prin care tineri din 13 țări au fost susținuți să dezvolte o gamă largă de abilități profesionale și financiare, abordând problemele sociale prin încurajarea inovației și spiritului antreprenorial, în cadrul proiectului Social Innovation Relay (SIR).

Pe termen mediu și lung, Junior Achievement urmărește să contribuie la creșterea potențialului de angajare al tinerilor din medii dezavantajate, la dezvoltarea abilităților și competențelor specifice cerute pe piața muncii, pregătindu-i astfel să facă față provocărilor ca angajați sau ca viitori antreprenori, care pot administra mici afaceri în diferite domenii, precum și la dezvoltarea și îmbunătățirea ecosistemelor locale și regionale care pot sprijini creșterea economică și funcționarea viabilă a societății în ansamblu.