DevTalks Romania, cea mai amplă conferință expo pentru dezvoltatorii software și profesioniștii IT din România, revine pe 8-10 iunie 2022 într-un nou format și noi zone de interes, cu accent pe “AI & Innovation. Humanity Reimagined”. Anul acesta, organizatorii au pregătit 15 scene care vor acoperi domenii precum: Java, DevOps, Mobile, Future of Engineering, Web, QA & Testing, CodeClash, Women In Tech, BigData & Cloud, Security, DevLead, Product Management și altele. Pe scena principală vor fi dezbătute teme actuale din lumea tech: metaverse, crypto, blockchain sau decision inteligence.

Pentru a opta ediție DevTalks, 8.000 de pasionați tech sunt așteptați atât fizic, cât și online, pentru a afla de la invitați de renume care sunt cele mai noi trenduri în domeniile de interes. În fiecare din cele trei zile ale conferinței, sunt așteptați 400 de participanți la Globalworth Tower 3 din București, unde conferintele vor avea loc atât live, pe scenă, cât și online. De asemenea, organizatorii anunță o zonă expo fizică, iar fiecare zi va include sesiuni de networking  cu speakerii evenimentului și ceilalți invitați.

Printre speakerii internaționali anunțați la „DevTalks – AI & Innovation. Humanity Reimagined” se numără specialiști și experți de renume precum:

  • Dmitry Vinnik – Open Source Developer Advocate @ Meta
  • Leigh Felton – Chief of Staff & GTM Leader @ Microsoft, WW Public Sector
  • Sethu Vijayakumar FRSE – Royal Academy of Engineering– Microsoft Research Chair in Robotics, Director – Edinburgh Centre for Robotics and Fellow of the Royal Society of Edinburgh, Programme Co-Director – The Alan Turing Institute
  • Michael Mylrea – Senior Distinguished Engineer | (ICS) Cybersecurity Lead & Innovation @ Resilience
  • Humberto J. La Roche – Principal Engineer @ Cisco Systems

„Pentru cea de-a 8-a ediție DevTalks ne propunem să facem încă un pas îndrăzneț și să aducem la un loc peste 8000 de developeri și profesioniști IT, într-un nou concept online și in-person. Vom dezbate AI & Innovation. Humanity Reimagined, o temă care revine în atenția noastră ca aprofundare a schimbărilor pe care tehnologia ni le-a adus în ultimii 2 ani; vom analiza transformarea accelerată a mediului IT și vom include printre subiectele principale evoluția metaverse, web 3.0, NFTs, precum și inovații din zonele health și engineering.  Direcția Humanity Reimagined aduce în fața comunității IT invitați deosebiți și profesioniști care vor dezbate cum a găsit tehnologia remedii, care sunt provocările și ce vom experimenta în următorii ani. DevTalks a devenit principalul motor al schimbării în comunitatea IT, cunoscută ca cea mai dorită expo-conferință pentru dezvoltatorii și profesioniștii IT din România. Ne dorim să celebrăm cu ajutorul celor 15 scene conținut valoros și ne vom uni forțele pentru a adresa subiecte surprinzătoare”, a declarat Andreea Balaci, Delivery Manager Catalyst Solutions.

Începând cu 2014, DevTalks România a devenit principalul punct de interes pentru cei pasionați de tehnologie, conectând profesioniști și dezvoltatori IT, afaceri și startup-uri din întreaga lume prin evenimentele sale: DevTalks Bucharest, DevTalks Cluj, DevCon, DevHacks și DevAfterWork. Comunitatea DevTalks reușește să ofere pe parcursul întregului an evenimente specializate prin conținut valoros și conferințe dedicate specialiștilor tech din România și la nivel internațional, la care participă în medie peste 10.000 de oameni.