Asociația Zi de Bine a anunțat că oferă bastoane smart (inteligente) We Walk pentru nevăzătorii români.

În această perioadă, Asociația Zi de Bine lansează proiectul „Ochii care nu se uită”, prin care 70 de nevăzători vor primi bastoane smart We Walk, cu softul în limba română.

Persoanele selectate vor beneficia de traininguri în București, Iași și Cluj, în cadrul cărora vor învăța cum să utilizeze bastoanele. Suma necesară pentru întregul proiect este de 45.000 euro, se arată într-un comunicat de presă remis redacției.

În România trăiesc peste 100.000 de persoane cu deficienţe de vedere. În deplasările lor folosesc bastonul alb, însă din cauza mediului construit inaccesibil și a unei societăți care conștientizează prea puțin dificultățile de care se lovesc nevăzătorii, puțini sunt cei care ies din case fără însoțitor. O realitate ce îi condamnă la o viață socială limitată, spun inițiatorii acestui proiect.

 

Materialul integral pe viata-medicala.ro